agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-04-27 | | Înscris în bibliotecă de Yigru Zeltil
Primăvara pentru mine nu este femeia
din Alegoria botticelliană. Pentru mine primăvara este acest fluture făcut din grație și fragilitate! Azi, de-a lungul potecii însorite unde iepurele stă de veghe, cu o ureche în sus și alta în jos, prin grâul verde-albastru, lângă râul constelat de priumle și anemone, în păducelul abia-nflorit, am revăzut fluturele Anthocaris zburând și inima îmi tresaltă în așteptarea fără nume când orice lucru reînvie în mine primăverile adolescenței... Dar primăvara nu a sosit încă. E al cincilea sezon. Un Martie limpede canavesan, iarnă deja depășită, dar nu încă primăvară. E anul vechi vopsit în verde de Henric cel amar. Dacă se aud ciocârliile pierdute în profunda cavitate a cerurilor, nu se aude ciripitul rândunicilor; abia au lăsat Delta și Marele Golf se odihnesc în Cipru sau călătoresc pe cordajul unui vas tunisian... Dar Anthocaris zboară și inima exultă! Este fluturele noutăților, mesagerul Primăverii, blânda grație, inima lui Martie. El reînsuflețește limfa-n scoarță, agitația, bâzâitul, țârâitul, reînvie necunoscutul indistinct. Oh! Mesager al Primăverii! Pământul așteaptă. Cerul ce umple ciopârțirea ramurilor și a stâncilor pare gravat în cristalul lucios; profilul Alpilor este argint pur; înverzirea e palidă, plopul e despuiat, stejarul nu și-a abandonat încă galbena mantie țipătoare cu care a sfidat iarna; înveselește această dezolare spicul alunului ce-atârnă verde-deschis, pata timid-a migdalului; soarele este călduț, dar zăpada rămâne intactă în văile triste, spre nord. Primăvara nu a sosit încă, dar Anthocaris zboară și inima exultă! Mesagerul Primăverii e timid, lunecos între degete, conștient de fragilitatea sa; nici nu zboară, se-abandonează vântului și vizitează primula și anemona, sachiul, ghiocelul abia răsărit; vântul de martie face să tremure petale și aripi în același fior și ochiul discerne cu greu fluturele, aripile minuscule, striate în verde, închid precum un caliciu insecta. Insecte și flori; mimi isteți, cum v-ați înțeles în vremea originilor? Paginile pietrei dezgropate atestă că florile au precedat insectele pe pământ: anemona i-a vorbit astfel fluturelui: „Frate al meu fără tulpină, cât de fragile-ți sunt aripile și cât de ușor zborulș! Ferește-te de gușter și de vrabie: îmbracă-te ca mine, vopsește-te în verde pe margini, în alb la mijloc, în galben la vârf, și cu antenele simulează pistilele!” Floarea primăvăratecă dădu fluturelui de primăvară culorile sale: dulce aliat în scurta viață... Și muza caducă de martie știe că trebuie să dispară cu anemonele, să dispară înaintea Primăverii... Vizitează florile, încălzește regatul pentru marii fluturi ce vor veni, apoi, ajuns la hotarul scurtei vieți, concediază pe Martie, adresându-se lui Aprilie: Aprilie! Martie s-a dus: poți să vii!... [„Dell'aurora”, „Anthocaris cardamines” în vol. Le farfalle] (traducere de Marin Mincu)
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate