la un capăt de zi,
la un capăt ca oricare capăt al oricărei clipe
care are un început și un sfârșit
eu stau cu ochii fixați în oglinda retrovizoare
a unei mașini parcate ilegal
în desișul unei păduri ancestrale.
la capătul zilei mele,
plin-ochi de apa ce m-a înecat
oferindu-mi viață, mai visez o clipă în plus
spre trecutul în care mi-am înghețat focul
și inima.
iar clipa trece cum vântul prin frunzele
abia înmugurite de viața ce plesnește îmbătată de lumină,
când eu trec cu ochii-mi închiși spre noaptea
ce mă va odihni întru eternitatea unor clipe necunoscute
până la ivirea zorilor,
până la primul cântat al cocoșului de tinichea,
zburătăcit de încercarea de a mă face să devin
eu însumi izvor de apă a vieții.
rămâne în așteptare plânsul încă pietrificat,
lacrima înghețând în furiile de o clipă!