bucuria de a aprinde focul începe cu hârtii pe jumătate scrise.
strâng frunze pe o prelată
și le arunc în râu. aici se vorbește șoptit.
copilul nu s-a născut,
aerul intră și iese
cu tot cu aceste stânci zvelte – părul lor verde
cade peste un iris de apă. spăl vase
sub plutitorul călcâi al serii.
durerea e moale –
se prelinge în iarbă. acopăr cu pânze mesele,
pregătesc farfurii și pahare, le-nvelesc cu alte pânze,
ca pe niște trupuri gata să se desprindă, să sară
între păpădii. sute de nume te fac să visezi
frigul de-afară. copilul
duce de mână noaptea. nu răspunde,
însă privirea-i
din spatele globilor mei pândește copacii bătrâni.
cu palma lipită de cîine, în ploaie,
doarme cu ochii deschiși. o urechiușă ascultă pe scăriță
mierla. corpul se strânge, împinge bulgării
în care înaintează un cuțit zburător.