În casa mea de la țară, pe colina împădurită,
Unde n-au pătruns calea ferată, șoseaua, iar oamenii sunt tăcuți,
Unde radioul nu cântă fiindcă sunt paraziți de la reșoul electric,
Unde televizorul are imaginea proastă și îl închid.
În casa mea de la țară, în afara oricărei ordini bine organizate,
Înăuntrul ordinii cosmice, care își trimite raza din când în când,
În liniștea magistrală care lasă să se vadă meningele lucrurilor,
Prieten cu poștașul, pe care îl rog să nu-mi aducă ziarele,
Prieten cu castraveții, care se aud cum cresc noapte de noapte,
Prieten cu câinele meu Zarathustra,
Care a învățat să pronunțe cuvinte,
Ascultând ploaia primordială care mă face să mă simt bine,
Privind micile fructe sălbatice, care se coc fără să asculte jurnalul de seară,
Mâncând te miri ce, dormind te miri ce, scriind scrisori, pentru că sunt demodate,
Primind în piept grindina de lumină, pe care doar în aceste locuri o simt,
Lăsând aerul să-mi ardă traheea, ca un jet răcoros de alice,
Scriind cele mai stranii poeme, pentru că tot nu le citește nimeni,
Uitând viclenia orașului, care întruna mă dădăcește,
Rămân aici, vă rog să nu mai intrebați niciodată de mine.