de la o vreme scriu despre suflet
și timp despre tine și amintiri cu bunicul
de la o vreme mă tăvălesc în iarbă
până când sufletul mi se subțiază
de zici că-i scheletul unei frunze
și mă gândesc că mai bine rămân aici suspendat
pe coama dealului ca pe cocoașa
unei cămile însetate de nisip
de la o vreme scriu despre tine zâmbind
în tâmpla albă a înserării
și despre bunicul care îmi aducea struguri
cu bicicleta acum timpul trece rar pe-aici
călare pe spinarea vreunui vânt burdușit de
întuneric acum mă plimb printre faruri
și aștept în bătaia ploii
poptopul care să-mi spele păcatele