Lebedele sunt poeziile lacurilor
Ce nu se vor scrie nicicând,
Sunt calde zăpezi din mirajele veacurilor
Topite-n poeme și-n cânt.

Sunt parcă un vis, căci nici n-ar fi greu
Din țara viselor să vină...
Și toate zboară spre înalt;
Și toate zboară-n viscol de lumină.

Sunt numai pace, liniște și cânt,
Numai plutire lină în neant
Și numai bărci de crini pierdute-n vânt
Sau într-un cosmos delirant.

Sunt trup de apă și lumină,
Și parcă liniște, și parcă dor,
Și parcă-un blând și-armonios fior
E caruselul lor de grații plin.

Li-i măreția albă o taină nepătată,
Iar pacea lor senină în mine curge toată!