ne ascultau pe rând
unul în oglindă
altul într-un colț speriat
vorbeam despre cum ne așteaptă
când luminile se sting în ochii mari

unul s-a trezit cu întrebări
îmi era rușine să-i răspund m-ar fi crezut ai mei
nebună

ochiosul mă paște pe orice câmp
cu vorbe neînțelese
vorbește mult și mă dezbate din altă
viață

când e obosit se urcă în spate să-l duc
așa cum îmi duceam copiii la grădiniță
niciodată nu m-am oprit să-i pun jos
până nu ajungeam

la noi drumurile merg prin glod

suntem de timp bun împreună
numai la procuratură mă lepăd de el
în prag
nu poate dar cred că îi este frică
să nu scape trenul

uneori nu mai am ochi pentru lume
mă întorc acasă
trec drumul de lângă spital și morgă
dispare - apare cât ai respira
și acolo așteaptă pe cineva

dacă sunt în rețea stă și plânge
aseară s-a ghemuit în brațe și mi-a venit să-l dau uța
cum ne dădea tata cândva pe picioare
uța-uța-uța-ța

poate adoarme într-un sfârșit