Un poem despre cartofi; secolul
Ne pune în față o tavă cu cartofi:
Cartofi prăjiți, cartofi fierți, cartofi gratinați,
Cartofi cu unt, cartofi cu ceapă, cartofi cu broccoli,
Cartofi, cartofi, cartofi.
Ei care hrănesc copiii flămânzi, deținuții, armatele,
Cerșetorii, domnii eleganți, dansatoarele, porcii,
Zborurile intercontinentale, restaurantele, bistrourile,
Nunțile care fumegă în noapte, casele de pariuri,
Cazinourile cu papagali care strigă:
„Gold, gold, gold !”
Cartofi imperiali uriași, cartofi țărănești
Mici, piperniciți, aspri, dar topindu-se
Ca mierea pe limbă.
Cartofi translucizi, grei, cu gust de pământ,
De sare, de sulf, ca niște grenade
Încolțind în buncăre, în balcoane, în cămări,
În beciuri, în silozuri, alunecând pe calea ferată.
Cartofi imperiali, cartofi țărănești
La „Moulin Rouge”, la „Kolibri Kabaretts”
Albicioși ca tâmpla unui copil, roșii ca rănile prizonierului, bruni
Ca pulpa femeii bronzate, negri în gamelă
Ca înseși apele morții.