poemul acesta e o casă cu obloane albastre
în care trăiesc exilată printre cuvinte
privind de la fereastră
cum afară plouă necontenit
gândul un melc de livadă
evadat dintre ierburi
brățară de argint primăvara
ce mă leagă de tine
cătușă subțire pe mâna mea stângă
ostenită după atâtea perfuzii
și totuși uite pentru noi
castanii și-au pus turbane de flori
salutând viața
trec zilele împodobite cu frunze
picanterii în verde crud vorbele
doar eu vulnerabilă ca o rană deschisă