la noi se purta viața cât mai simplă
vreau să spun fără menajamente
uneori fără mâini și orbi de ea
ni se arăta așa un soare mare
că ne întindeam cu burțile deasupra sobei
crezând că de acolo ies razele sub formă
de miere groasă doar s-o ungi pe-o bucată de pâine
de-abia încolțită în spic
ăștia eram noi cei din linia întâi
peste care trecuseră într-o zi trenurile cu marfă
de contrabandă nimeni nu ne întrebase de unde avem tricourile acelea
simpatice cu tom și jerry
eu aveam un singur țel
să țin oamenii la piept strâns
să nu le dau drumul din cușcă fără să latre
învățasem la un curs de arte cum se fac primii pași în doi
eram instruită să anihilez mulțimea și cum să nu-mi pese de jerry
prietenul meu cam uscat din fire purta cizme de cauciuc înalte
practica braconajul din când în când scuipa în sân să nu uite de el
de fapt împreună formam o pereche de niki adevărați
dar noi nu știam asta
legați și spânzurați de viață cu cel mai lung șiret
pe ruta constanța-budapesta-bucurești
tot ce puteam înțelege era că acel prefăcut de soare
ne încălzise tălpile într-o lună bolnavă de mai