Am răsărit când se năștea lumina
M-am adăpat cu zorii cei dintâi
Și m-am trezit din visul zămislirii
Cu universu-ntreg la căpătâi

Destinul meu e o cărare oarbă
Într-un pustiu ce duce nicăieri
Pe frunte port zidită răzvrătirea
Și jalea asfințitului etern

Eu duc în sânge fala vechii Tracii
În glasul meu doinește un orfeu
De lung, cât veșnicia îmi e drumul
Căci ostenit coboară din mereu

Eu m-am născut la umbra nesfârșirii
Mi-i frate Prometeu cel sfânt
Istoria-mi răsare-n magma firii
Și noaptea mea străluce în cuvânt

Barbaru-mi trup mi-l osândesc luminii
Din răzvrătire sunt născut
Mi-s ochii plini de-a soarelui miresme
Și-mi ard pe buze lacrimile pâinii

Eu sunt străinul înger al furtunii
Nebun, răzbunător și solitar
Sunt fiul răsăritului sălbatic
Eu sunt întâiul, Marele Barbar!

Blestemul meu e permanenta răsărire
Lumina ei o port pe umeri spre-asfințit
Tărâm orgolios al nopții ce apune
Cutremură-te, că astăzi m-am ivit!