într-o zi ai să rămai din nou agățat de buzele alteia
o fostă
sau o viitoare
fostă
actuală iubire

nu mai arunca secunde să te gândești unde a greșit dumnezeu
când m-a adus lângă tine
tu ești la fel sau mai pierdut decât mine
dar eu te-am văzut sclipind -
o pată de lumină rostogolită în subsoluri printre ruine

aveam nevoie doar de o privire să aflu că în venele tale s-ar putea dărâma și ana
și fiecare femeie care te-a ținut odată de mână

la fel cum am venit
am să găsesc o poartă să ies din închisoarea
în care m-a prins un rând din coastele tale
astăzi văd că nu mai am nevoie de chei
când ești gol
și ne privim printre sticle de bere
(ca într-o dimineață în care
un coșmar deghizat în vis se ridică
precum o ceață înainte să faci cel din urmă pas spre râpa din tine)
tu...îmi lași ușa deschisă

nu te speria
ți le voi pune la loc in aceeași dezordine
când vei crește mare
nicio remușcare nu o să îți mai trimită gândul la noi
știu...
totul are să fie bine
așa cum scria pe-o ceașcă de cafea:
„geniile se descurcă și în haos”...mai ales unul ca tine

toate femeile vor crede că ești primul lor adam
dar eu pot ghici în câte grădini aluneci când te pierzi
ca într-un carusel în mulțime
și că ți-e frică
mi-e frică și mie

aș fi vrut să împarți cu mine încă o noapte
ca pe o gură de apă în ultimul pahar de iertare a lumii
aș fi vrut să mă împart cu tine
o noapte
ca singura femeie care te cunoaște mai departe de oase și șoapte
aș fi vrut...
aș fi vrut să te întorci la mine ca la rădăcina pe care o cerți dar mereu o săruți
că mai are puterea să te ține aproape de ceea ce ești dincolo de fapte

eu...aș fi rămas lângă tine chiar și în nopțile când ți-ai lăsa sufletul plimbat în lesă
pentru un fum sau un pahar care să te facă să crezi că buzele străine
de fapt nu au gust amar

și îmi e milă că nu pot să te scutur ca o toamnă nebună de pe pleoape
mi-e milă de omul din mine că a pierdut din nou un pariu cu lumea
un pariu în care eu chiar am crezut că-ți pot adăuga o coastă
acea coastă

și poate că mă mai urăști a dulce
mai mult de cât o făceai aseară
când iți căutai sprijin într-o gură pe care a mușcat-o un oraș întreg
și poate că ai să mă urăști și mâine
eu...
eu nu mai pot să te urăsc
știi...tocmai am aflat că sunt lumea nimănui
și ar trebui
măcar eu
să țin un pic la mine

hmm...
încă păstrezi în tine o divinitate tocmai pentru că ești un copil
dar am obosti să alerg printre cioburi și să mă tai în măștile pe care le împrăștii în jur ca pe o mână proastă de cărți
doar să te demasc până redevii lumină

noapte bună sau
...namaste
iubire!