orpheu și euridice

râuri curg din părul tău,
râuri de platină, râuri de stele și de lumină,
din glezna ta răsar păduri de tei
din ochii tăi țâșnesc laseri de dor,
din gura ta, izvoare zdrumicate,
din inimă, un fulger orbitor.

îmi culc obrazul meu pe coasta ta
ca pe un portativ de oase vii,
ascult cum cântă sângele în tine
ca unVivaldi -n prag de primăvară
și-adorm pe brațul tău înmiresmat
ca ultimul îndrăgostit bărbat.

tu taci și lași timpul să treacă
într-un extaz nedeslușit de zei,
deasupra noastră luna nopții beată,
chiorâș se uită pe furiș la noi,
se rupe totul împrejurul nostru,
cuvintele- au tăcut ca niște pietre,
murind mereu în așa vis ferice
ca un orpheu al tău, euridice.

mi-e tema c-o să fugă timpul înapoi,
și se va pune stavilă-ntre doi
mi-e teama c-o să vină menelaos
și visul se va prăbuși în haos...
mi-e teama că ne va-nghiți uitarea
cum vine valul, pustiește marea.
mi-e teama de cronos că trece prin noi,
tu stând la o fereastră de tren,
făcându-mi cu mâna un semn de adio,
prelung, străveziu, cu batista în vânt;
am văzut o lacrimă din ochii tăi picurând
și mi s-a făcut teamă că ne va acoperi uitarea
precum vânturile și valurile acoperă marea...

15 mai 2011