Când spui
„aici nu mai suntem singuri, aici ne avem unii pe alții”
te aprob doar pe jumătate
tu nu știi
că dincolo de poartă
ne întoarcem fiecare la singurătățile noastre?
ți-aș fi pus o mie de întrebări
dar crescuseră porți între noi...

afară
Monica țiganca
mi-a vorbit de spaimele ei
legate de moarte
n-am circulație, zice,
nu-mi pleacă sângele din cap
(sărmana, în mintea ei, sângele de acolo pleacă)
îmi descrie simptomele unor atacuri de panică
ea le spune frici
apoi încheie cu resemnare
dacă așa mi-o fi scris mie
să mor de tânără, ce să fac
cum o vrea Bunul Dumnezeu...
tac o ascult îi întind un ban amărât
(putea să fie și de aur
la ce i-ar folosi?)
apoi mă întorc la fricile mele

știu, Îl avem pe Dumnezeu
dar uneori și între El și noi
construim porți
pe care le ferecăm bine
cu lacăte

când spui
„aici nu mai suntem singuri, aici ne avem unii pe alții”
ce mult aș vrea să te cred!