Râul nu știe câte lacrimi duce
în drumul lui spre mare,
chiar dacă sunt ale tale...

Nu ți-e dor de zăpadă
pentru că te-ai plictisit de soare,
ci pentru că armonia înseamnă
mai mult decât plictiseala de bine.

Cum poate exista un pisc de munte, fără prăpastia din jur?
La fel sunt piscul fericirii,
cu prăpastia durerii.

La fel trec
o mare iubire, o mare suferință, un mare vis...
dar fără ele, cât de mărunți am fi?
Și asta nu-i nimic:
la fel de vremelnice sunt, însă,
și cele marunte...

Inteligența, educația, cultura ne învață ce e bine, corect, frumos;
inima ne arată ce rost au toate acestea.

Aleargă spre absolut,
Privește prin prisma numerelor mari,

Visează lumina pură,
Chiar dacă totul este relativ...

Pârâu își are cursul lui;
la fel - iubirea, destinul, viața...

Credeți că piatra rămâne la fel, după trecerea apei?
Tot așa, nici noi
nu vom mai fi aceiași...

Suntem structuri în devenire,
nu instantanee în timp;
avem nevoi care diferă de la o vârstă la alta;
ce ne-a ajuns ieri ori ni s-a potrivit,
astăzi ne e străin,
căci ne transformăm cu fiecare clipă,
și în mod diferit,
nu "amândoi" în același fel,
chiar dacă am pornit pe același drum, cândva...

Fiecare descoperă viața pe cont propriu
și în fiecare clipă,
în care vise se spulberă
și vise noi apar.

Frumusețea unei prietenii este ca un parfum de floare;
chiar dacă floarea s-a ofilit, păstrează-i parfumul în suflet,
acolo nimic nu se ofilește,
cenușa e doar praf de stele...



Când îți pare că o furtună ți-a schimbat întreaga viață,
adu-ți aminte că n-ar fi putut,
indiferent dacă ar fi fost prestabilit sau nu,
cursul vieții.
Și-atunci, va fi doar o furtună.

Așa cum raza de soare
șterge urmele furtunii,
un zâmbet vindecă răni;
învață iertarea,
pe tine însuți.

Pare că izvor cu izvor se-nțeleg,
atunci când își unesc apele într-un singur curs;
că frunză cu frunză se-nțeleg,
atunci când se unesc într-un singur freamăt;
O, de câte ori mi s-a părut că înțeleg mai bine
glasul unui izvor,
ori al unei frunze,
decât al unui om...