Sa nu ma-ntrebi, iubito, de ce mi-s ochii tristi
si inima-mi dangane ca un clopot de lemn.
n-am sa-ti raspund, iubito,
ci-ncearca sa-ntelegi:
si salciile plang.

Sunt prea golit de sentimente
si urla-n mine franturi de amintiri
din labirintul himeric al celor nerostite,
ghicindu-mi suferinta.
Din cupola de lotusi ce-am visat-o
au mai ramas doar trestii de viata.
Si salciile, care plang.

Sa nu ma-ntrebi cum te-am uitat, iubito.
Nu te-am uitat, doar departarea-i mare;
Stam umar langa umar si nu ne mai cunoastem.
Ne amintim de-argintul voalului de stele
ce ne veghea idila inocenta
si vedem doar umbrele negre ale salciilor,
plangand.

Ne-am departat de noi, iubito,
ne va-nghiti hazardul;
apocaliptica pierzare ne sufla rece-n spate.

Tu nu mai esti tu
- ce crunta-i dezvelirea –
Eu nu mai sunt eu.
Sunt salcie.
Si plang.