lumea ei este
din tot ce mai poate îngriji cu mâinile

cândva niște oameni o urmăreau ca pe o lumină
își cumpăneau mersul după tactul cuvintelor sale
treceau pe sub privirea ei ca pe sub masa sfântă

avea mereu în sân un fel de bunătate
cu ea astâmpăra neajunsurile

Dumnezeu venea adesea
și îi lăsa multă îngăduință

este atât de măruntă încât
într-o zi am să o caut într-un bob
de tămâie

știa de pe atunci
să treacă


(26 mai 2011)