reproșez nevestei mele
de ani de zile-n van
că tot îmi trage-n geam perdeaua
să nu-mi văd asfințitul pașnic
ori norii zgomotoși
cu șerpăriile în expoziție

libertatea o chem să-mi stea alături la masă
să-mi despartă mătasea perdelelor în două
să privim împreună prin a geamului strâmtoare

îmi scapă involuntar stoluri
stoluri de porumbei nelăsând
pacea să domnească-n urma lor

în pătratul de perete
figurând cerul senin
pensulez doar trei lăstuni

cătrănit de multe alte nazuri
intru în împrospătata natură vie
vai de vița mea