ne priveam absent prin geamul murdar al ferestrei
urme de salivă resturi de mâncare o muscă strivită cu un prosop de baie
bănuiam că dincolo nu se află nimic altceva decât o absență
umplută de mici goluri de aer de respirația ta greoaie
de goblenul cu portretul bunicului și de mirosul de spital
ne priveam absent ca și cum așteptarea diminua orice fărâmă de speranță
lângă noi o sticlă de apă plată de juma de litru un buchet de crizanteme și alea uscate un pat pe care moartea stătea întinsă
cu perfuzii la căpătâi niște tuburi prin care picura un lichid albăstrui atârnau pe
marginea patului ca niște coliere de zinc
când nu mai aștepți nimic bun de la viața asta amintirile în culori sepia
se destramă se risipesc și se transformă cu timpul în corbi
care, dacă nu ești atent
îți ciugulesc măruntaiele îți ciugulesc bucăți mici de piele îți ciugulesc până și ultimele rămășițe ale unor nopți nedormite
și tu devii brusc un mic prometeu revoltat aiurea pe minunăția asta de viață
apoi alte nopți în care vorbeai murmurând din buze încet doar pentru tine
atât de încet încât să te auzi doar tu să nu spună lumea că ești bolund
ca vorbesti singur ca onu veronichii din celalalt capăt al satului
vorbesti șoptit același mamă mamă așa-i că n-am să mor?
nu dragu mamii, n-ai să mori
doar am plătit bani grei, am cumpărat moartea dragu mamii
n-ai cum să mori am platit la doctori le-am dus de toate
tu n-ai să mori și oricum doar știi că pe aici pe la noi nu prea se moare
tată-tău te așteaptă acasă, îmi spunea ca aveți mult de lucru
că otava de sub poieni trebe cosită

nu mă opresc văd dincolo de tine printre lacrimi grădina din spatele
casei văd cireșul nucii bradul din fața școlii
ai uneori senzația că stă acolo de la începutul lumii
că nu are nici inceput nici sfârșit
doar privește răsăritul și asfințitul în fiecare zi ca un ritual străvechi
părintele ioan al lui petrea zis și țâlie l-a sădit în urmă cu vreo cincizeci de ani
așa-mi spunea tinu de la vale
bradu ăsta o să vă-ngrope pe tăți mă
văd șuvoaie de oameni ce se preling pe zidurile caselor
din chirpici și figuri cunoscute
iar de acolo privirea se transformă într-o liniște apăsătoare
ia forma unei ghirlande fără început și fără sfârșit
se transformă într-un copac fără rădăcini
crengile iau forma unor aripi uriașe și copacul plutește
ca o corabie în derivă la câțiva metri de pământ
apoi se transformă într-un liliac cu aripile frânte
tu taci și asculți
nici nu ne trebuie mai mult
e cald oasele se dezmorțesc și tăcerea ne înfășoară ca o plapumă
iarna la gura sobei
în tăcerea ta se aud trosnind bucațile de lemn din cuptor
și vreascurile și vremurile ce or să vină