Eram chitări
cu strune reci, cuvintele
veneau din cer ca stropii
care bat în geamuri seci
și tu le-ai îmbrăcat alert
în dor curat ne-a îmbătat
un alt fel de concert

Zburam cumva
feeric „di-ri-dam”
când ochii închideai
și sala deriva parcă din Rai
iar tu – Adam hipnotizat
de Ea, de Eva ta

Trăiam un vis
de visul tău creat
aproape interzis
și-atât de exaltat
încât vecinului cam inhibat
i-am zis: „E de legat
nebunul ăsta minunat!”

Iar noaptea
mâini o mie la un loc
se sărutau cu „bis”
perechi, să iasă foc
din spațiul chitărilor
ce iar s-au dăruit
ca-n vremurile vechi
nebunului artist îndrăgostit…

O, Boschetar!
Pentru-al tău har
cântând mă rog
involuntar