acest poem începe prin eu și se va sfârși prin noi

e despre cum eu stătea întins pe spate în patul lui mort
și încerca să găsească punctul din tavan în care privea în zilele lui fericite
și după atâtea găuri în care ochii cădeau și ieșeau
ca niște soldați pe un câmp de luptă
descoperi singurătatea sub cearșaf cu burghiul în mână
a oftat și-a căutat colțul buzelor să se ascundă acolo

carnea stătea deja la marginea patului
eu își pipăia disperat maxilarul
când vocea ei își făcea loc printre oasele lui albe
ca declarația unei târfe nemulțumite

știi
te iubesc mult
dar
dar trebuie să ne despărțim
sună ciudat dar nu pot să te mai sufăr
n-am mai tremurat de ceva timp
și n-am simțit nici o mușcătură vreodată
vom rămâne prieteni
îți las ochii ție
fac eu rost cumva de alții
adresa și numărul meu de telefon le ai pe noptieră

eu n-a spus nimic
s-a lăsat îmbrățișat de tipa cu burghiul
care încerca să-l liniștească spunându-i că totul va fi ok
atâta timp cât ea va fi lingă el
dar gândul lui era în altă parte
la lecția de anatomie când a aflat pentru prima dată
că mușchii sunt susținuți de schelet

***

eu n-a dormit toată noaptea
a numărat cam câți pași va face până la ea
și cam de câte ori va apăsa butonul soneriei ca sa-i deschidă

odată cu răsăritul
a cumpărat un buchet de trandafiri de la o bătrânică uimită
că vede prin eu soarele-n carouri
ceva mai târziu a sunat la ușă
ea a deschis
era mai frumoasă ca oricând
avea ochi noi fără nici o zgârietură
au băut cafea cu biscuiți de ciocolată
și-au amintit de mama lor
de tata
de clipele frumoase petrecute împreună
și cele mai puțin plăcute

aici eu pleacă privirea și întreabă de ce
ea răspunde pentru că

am deja pe altcineva
acum nu e acasă
dar trebuie să se întoarcă din clipă în clipă
și n-aș vrea să te găsească aici

eu privește carnea care nu i se mai supune
întinsă pe canapea
e tentat să sară în ea
dar pașii îl poartă dincolo de ușă
coboară scările
și-n fața blocului își privește sufletul legat cu sfoara
de-o coastă
încercând să evadeze