1.Sunt trenuri care se duc spre niciunde
Trenuri care zboară spre ziua de ieri
Și spre cea de mâine
Și Doamne..de-atâta dor parcă
șinele se DEZMEMBREAZÃ și se rup și plâng
sub bătaia roților de fier

2.Sunt trenuri cu restricții și limitări de viteză
Trenuri albastre,roșii,verzi sau negre -
Trenuri personale,accelerate,rapide sau intercity.
Mai sunt și mocănițe cu fundiță și cravată
Și marfare ce fumegă aprins și fumează numai Carpați.

3.Sunt trenuri nărăvașe care deraiază
Ori care se răzvrătesc împotriva condiției metalice
și se luptă cu rugina și nu se mai întorc înapoi
Altele,mai timide se duc la casat oftând.
Iar cele mai de pe urmă protestează față de călătorii
fără bilet

4.Ele toate însă,tot merg înainte unde le duce drumul...
Alergând pe șina ofilită de zâmbetul celor de sus
Ar merge săracele și per pedes,dacă ar avea voință
Și Doamne ! Ce dor adânc se naște
când pe hornurile obosite
răsună precum atunci când dintr-un mărăcine prematur
răsar petale roșii sângerii de mac,la naștere mort,
Strigătul de durere al trenurilor care vin și care se duc
Spre niciunde.