din neantul infinit către noi trimit solia
de materie și spirit lunecând pe raza vremii
quasarii și pulsarii, neutronice-apariții
ce dispar fără de urmă în al cosmosului timp

împrejur ne dau târcoale și ne întrupăm în ele
unde cuantice, fotonii, particule fără nume
pentru care clipa-i secol și micronul univers
ce doar gândul le cuprinde si destramă

pretutindeni se întinde demiurgica mișcare
totul, totul e schimbare, transformare, dezvoltare
omul nu-i decât părere, încarnată-n așteptare
existență trecătoare, cugetul a ei măsură

în acest big-bang perpetuum omenirea e scânteie
dacă sori, stele, planete, nu mai sunt când noi le știm
se impune de la sine filosofica-ntrebare
când ne naștem când murim?