păianjenii nu mor întotdeauna vei găsi o pânză la tine în cameră
nu-i zdrobesc între furiosul papuc și perete nu pentru că mi-e lene
ci pentru că am un legământ cu păianjenii noi suntem Singurătatea
și ne țesem pânzele în care cade câte-o muscă pe ultima
o chema Angela venea la mine în odaie sfioasă ca la spovedanie
iar eu îi dezveleam umerii punând pe ei stigmatul păianjenului
îmi făceam cruce apoi îi dezveleam bustul ronțăindu-i sfârcurile
comprimând cu palmele sânii ca un copil ce se joacă cu două mingi deodată
apoi îi smulgeam frunza din brâu între timp și a mea căzuse
și nu așa cum ne făcuse mama ci așa cum ne făcuse Dumnezeu stăteam
îmbrățișându-ne leneș până venea Șarpele și Mărul și toată povestea
iar noaptea se făcea ghemotoc speriată de strigătele noastre de fiară
dar Angela a plecat și tot mai greu îmi țes pânza