Iubito mi-am ucis destinul și-am devenit un criminal,
Cu multe lacrimi sângerânde printre gesturi fără rost,
Bucăți din suflet sfâșiate, uitate-n săli de carnaval
Sunt o dovadă ca trecutul, neliniște mereu mi-a fost.

Am vrut să urc mereu o treaptă, am vrut cândva să zbor
Pe-un alt tărâm unde iubirea, s-a împărțit numai la doi,
O clipa să devin stăpânul, peste tăceri care mai dor,
Să văd cum stele căzătoare, se-ntorc în ceruri pentru noi.

Þi-am dat furtunile albastre, ți-am dat cărarea unui val,
Sub pașii tăi tăcute umbre, s-au rătăcit în drum spre larg,
Și cum să-ți spun că nu-mi găsesc un rost pe-al vieții mal,
Că, sunt un port în care vin, talazuri triste și se sparg.

L-am îngropat în două vise, și nu-ți voi spune c-a durut,
Acest destin cu aripi frânte, în nopți târzii de carnaval,
E hotărârea mea iubito, să las uitării ce-am pierdut,
De-aceea mi-am ucis destinul, și-am devenit un criminal.