Eu am ramas, firavă umbră,
Să rătăcesc printre tăceri,
Să reclădesc la fel de sumbră
Cetatea viselor de ieri.

Ridic în fiecare zi o treaptă,
Și noaptea totul se dărâmă,
Iubirea, crudă și nedreaptă,
În propriul suflet se sfărâmă.

O umbră care mai suspină,
Prin roua unui răsărit,
O flacără-n oglinzi fără lumină
În care, curcubeul a murit.

Tu ești păcatul meu de-o viață,
Și-or câte trepte mai zidesc,
Dispar cu visu-n, dimineață,
Fără să știe, cât te mai iubesc.