Sunt singurul poștaș ce-ți va aduce o scrisoare
Din toți cei mulți care-au trecut prin viața ta,
Când ridurile semănau cu-n asfințit de soare
Iar trupul tău miros de crud și verde mai păstra.

Erai divină-n felul tău sălbatic curcubeu aprins
Ce răsărea în ochii triști la juni îndrăgostiți,
Dar azi abia mai zăresc culorile care s-au stins
Pe-aleile unde-n zadar sunt trandafirii înfloriți.

Ai înflorit în multe vise pe cerul nopții înstelat
Și n-ai crezut vrodată că ochii mei vor plânge
Când vor zării întâmplător cum sufletul a sângerat,
Iar brațele-n plăcute gesturi aievea te vor strânge.

Sunt singurul poștaș rămas ce încă mai străbate
Cărările dintre cuvinte fără să spună cât de greu,
E să deschizi o poartă-n templul viselor uitate
Sperând să regăsești culori din vechiul curcubeu.