Trece vȃntul lung prin crȃng
Clopoțind uscate ghinde,
Ceru-n flăcări se aprinde
Și-n apus nori grei se strȃng.

Păsările se ascund
Să nu li se vadă ochii,
Ca mătasea unei rochii
Un izvor plȃnge pe prund.

Frunze albe cad din ulmi
Golind crȃngul mișelește,
Scoarța vieții se-ncrețește
De la tălpi spre goale culmi.

Gemete din adȃncimi
Ȋși găsesc ecou prin bolte,
Cȃinii curții sar în volte
Speriați de heruvimi.

………………………….

Sub un verde baldachin
Din poiana mov pustie,
Un bătrȃn ce crȃngu-l știe
Nu mai simte nici un chin.