Umbra mea,
o rană în privirea lunii,
se plimbă în noapte
prin gara cu fantome în trenuri.
Stau clipele,
spânzurate de limbă
și ceasul-n perete ticăie
dintr-o scobitură în piatră.
Privește cruciș liniile ferate,
în ambele părți
și adoarme încremenit
cu un giulgiu pe ochi.
Numai frigul se tulbură
între noapte și zi
și umbra dispare,
în trenul cu fantome
spre altă destinație.
Degeaba-l aștepți
n-o să vină.