am renunțat de mult să
mai fiu un poet genial să
calc apa să nu calc
în străchini cică trăiesc
deja unii la bucurești împăiază
plenar zborul păsărilor
le înșurubează în anus un bec
și poți să le vezi frângerea
alunecoasă
în zenitul cuvintelor la cluj
alții se așează cu mândrie
patriotică încă de-acum
în statui și muzee sunt
niște monumente rremarrcabile
graseiază ei mai impunătoarre nu
există mai sunt unii la iași
care cred
în nimic scriu despre nimic
îl omagiază și le merge
bine ba chiar la buzău există
câțiva se plimbă dezacordați pe
claviatura unui acordeon
își cântă
pe rând renasc pe rând viața
lor are ceva ciudat ca
o floarea soarelui sedusă
de flama unei suduri asta
zic ei le
justifică genialitatea pur și
simplu eu nu mai am
chef să mă visez un
poet genial nu
mă mai caut în cuvintele
altuia să-mi văd chipul să
mă îndrăgostesc de mine
aștept cuminte doar
praful care trebuie să
mă aștearnă pe rafturile
unui altfel de cântec dar
poate că aceasta e doar ideea mea
de învârtire continuă
în cerc