Am învățat să te iubesc, cu fiecare pas făcut,
Cu fiecare gest, cu fiecare singurătate-n doi,
Prin toamna cu umbre, topite în primul sărut,
Dăruit ochilor ninși de tăcerea țesută-ntre noi.

De-atunci n-ai plecat niciodată din sufletul meu,
Fără tine diminețile, nu ar mai fi avut răsărit,
Undeva-ntre tâmplele mele,cineva te strigă mereu
Să-ți spună când visul, tresare în noapte, rănit.

Atâtea anotimpuri au trecut prin lacrimile noastre,
Și n-am avut curaj să-ți spun pe care l-am oprit,
Fiindu-mi teamă de ninsori, în primăveri albastre,
Lăsând să fie cum a fost, atunci când ne-am găsit.

Suntem doar noi într-o minune, visând la o iubire
Când stele cad în depărtări, și-n ape fără mal,
Și mă visez la pieptul tău, vorbindu-ți în neștire,
De orizonturi ce se-ntorc, în șoapta fiecărui val.