Uneori piatra cedează cuvintelor.
Oboiul acesta al toamnei,
intercostal.
Jalea din titlul de glorie.

Lui îi creștea o piramidă în piept
și privea peste dune cu ochi de șacal
așteptând la marginea pustiului
otrava
ochilor
ei.

- Ești singur? Nimeni nu știe că vin.

- Nimic, Francesca, nu compară
cafeaua băută printre buzele tale,
care mă bântuie până-n străfunduri
împotriva oricăror reguli.

Un cuțit sfredelind din piept
în afară
o agățătoare pentru moarte.