E noapte. Târziul ia forma tristeților mele mărunte. Între noi a crescut tăcerea ca o iguană verde. Îi presimt coada încolăcită printre smârcuri. Mi-am construit o insulă verde. Mareea o acoperă cu fiecare răsărit de lună. Mi-e sete. De mere coapte și de zahăr candel. Noaptea îmi rupe din carne bucăți mari de nisip. M-am ascuns în mine ca-ntr-o cochilie spartă. Mă inundă orașul cu felinare roșii agățate indecent de lungile streașini ale privirii. Umbra și-a făcut în mine culcuș ca-ntr-o copaie de lemn. Singurătatea mușcă din mine ca un câine flămând dintr-o bucată de pâine mucegăită.