A fost demult
o fabrică de pâine
în curtea lungă și lată
de întorceau în ea
mașini ce miroseau și ele
a pâine caldă.

Avea multe rampe. ne urcam
stând la ușile deschise
și priveam ca milogii
mirosind la cornurile
și franzelele de aur.

”Ce faceți mă aici?!”
iar noi ne prefăceam că
ne jucăm
tot mai aproape de lăzile pline.

Ce știam noi
ce-i munca grea?!

Oameni
în alb pătat
cu șorțuri lungi
maieuri și bonete
pantaloni subțiri și sandale albe
transpirând
cu lopețile de lemn în mână
lângă cuptorul doldora cu pâine
munceau.

Erau și oameni buni
calzi la suflet
precum pâinea,
care, cu cornurile ascunse
prin buzunarele mari
spuneau:
”Ia și fugi,
că te vede șeful!”

Și acum simt
mirosul lipiilor
al cornurilor și al franzelelor
ce-aveau sublimul gust
de pâine caldă...