Prin tine văd urma așteptând
să intre-n pădure, un animal rănit
forțat să se ascundă în mijlocul
acestui for de oameni verzi. .

Acum, știu, în fața mea nimic
nu vorbește ori tace, nimic nu-și știe
ascunde mirarea când între copaci
pitici cerul mat se-ntinde - aerul
coboară alb și greu iar sunetul unui
cioc lovit de apă îmi spune-n limba
lui cât mă iubește.

E o structură ce-mprumută ideii
carnea florii, mirosul de pană
grăbit să-ngroapă acestora știința
nării.
Ai să strănuți, piedică să-nțelegi,
legătură să simți, ești o structură
ce-mprumută pădurii carnea emoțiilor,
aproape una cu iubirea, în față
a tot, acest stol de rațe bej.