Cartierul meu e o gură de canal
în care se aruncă gunoaiele
oamenii toți sunt anonimi
mă intreb de ce
îi salutam când eram copil?
Dacă m-aș strădui
aș pleca fără să spun la nimeni
în altul mai cu zvâc.
Aici totul miroase a stătut,
când vine vijelia
acoperișurile zboară de pe blocuri.
Florile au culori moarte,
se simte durerea-n ochi
de cum le privești.
Aerul se respiră cleios,
lumea se grăbește întruna
fugărită de câini,
nu știu de ce nu se ostoiește
să-și potrivească ceasul
după cântatul cocoșilor.
Când se deschid zorii
poți începe o dimineață
ca-n,,Groapa" lui Barbu
personajele sunt aceleași
cum erau mai demult.