Descult in iarba fara roua si fara radacini,
Ma departam de coltul zarii, pasind ingandurat,
Ducand povara unei lacrimi din ochii nesenini,
La tarmul dintre soapte, gasite-ntr-un oftat.

Si ma-ntrebam de tine, si nu gaseam raspuns,
Traiam aceeasi teama, ca n-ai sa mai revii,
Din subredele gesturi, doar unu-ar fi de-ajuns
Sa-ti semene la chip, prin noptile tarzii.

Si-as merge fara roua, cu sete intre ganduri
La tarmul unde multi, tacerile-si opresc,
Si te-as striga cu viata, in repetate randuri,
Vorbindu-ti despre fluturi si zborul lor ceresc.

Aproape ca-mi e dor, cand sincer si descult,
Calatoresc in vise, prin iarba fara roua,
E drumul meu curat, si nu pot sa renunt
La tarmul ce ma-asteapta, in soaptele-amandoua.