Mi s-au uzat condensatorii,
Care au prostul obicei,
De nu te îngrijești de ei,
Să se descarce de memorii.

M-am închis în lumea-mi de-autist:
Ca o diodă mă opun
Curentului să mă supun,
Luând o aparență de artist...

Și totuși trăiesc mai departe,
Cu toate că nu mai rezist,
În timp ce sufletul meu trist
Pulsează prin membrane sparte.

Dar, când tot Pământu-i un condensator,
La ce mă mir, că nu sunt locuri și pentru visători?