Dezamagirea -o frunza uscata,desprinsa de copac,
Intr-o toamna tarzie.
Isi canta deznadejdea pe o coarda vie,
In gandurile-i cum ar fii fost.
Insa toti calcand-o,
Ii arata ca nu este vreun rost.

Si totusi inflorind in primaveri,
Prinde privirea orisicui
A strivit-o intr-o vreme dupa veri,
Calduroase cu dezlantuiri.

Nu se uita in daratul cerului albastru
Caci il simte in miresma lui,
De viciu,de credinta,de dezastru.
Aducand in ochi privirea
Copilului pierdut in puf,
Se traieste marginirea,unui vis pierdut.