Jos,mi-am dat ceasul de la mână.
Sus,am ridicat tâmpla către peștera din cer.
unde sunt multe lacuri fără fund de care mă tem.

Mixerul se agită la maximum și stoarce din noi
toată seva de furtună din care se naște cea mai dulce
metaforă. a firului fără sens.

Iubirea lui Dumnezeu este nemărginită.
În văzduh se aud clopotele cum se bat cu limbile ascuțite
de credință.

Clopotele cheamă furtuna și norii vin,cu dor rănit și adânc.
I-auzi ce mai tună ! Se deschid criptele.
coboară morții din pat.
Și fulgerul ce scânteiază bezmetic prin întuneric arată...
vii cum încă se mai bat.
Și simte pământ păgân ars de păcat !
cum se cutremură sarea din tine.
și cum ies la suprafață
sufletele să-și ceară răsplată.
că greu mai ești,asudat lut,plin de fantoma ta Divină...

voi mesteca și eu o bucată din tine.
și mă voi ascunde precum umbrele de soare în pântecul tău încăpător atunci când furtuna vine...
i-auzi cum mai tună...