luna se scaldă-n bălți soldații dorm
cu greu găsesc santinelele calea spre strajă
somnul le lipește și lor pleoapele arse de zbucium
de cealaltă parte pare a fi liniște dar vulpea
nu se repede ci se furișează până la găină
un far izbește întunericul în tâmple
santinelele sar ca arse farul mătură tranșeea
ca o gheară de lumină înfigându-se
în pieptul soldaților care părăsesc somnul câte unul
tunurile încep a bubui și din spatele luminii
se desprinde ceata cu baioneta la armă
abia apucăm să tragem câteva gloanțe
ceilalți se revarsă în tranșee peste noi
sunt de vreo zece ori mai mulți ne retragem
hulpavii băutori de sânge inamicul
luptă cu arma și cu dinții mușcând din noi
hălci de carne pe care le leapădă-n noroi
o mână mi se așază pe umăr zgâlțâindu-mă ușor
hai îmi spune o voce cunoscută e rândul tău de strajă