mi-am amintit ușa vopseaua portocalie de pe umerii tăi
zâmbetul ascuns în cutiuța de bijuterii
serile lungi cu jobi
te-am învățat să minți prin omisiune
m-ai învățat să trag cu pușca cu aer comprimat după grauri
nu cercul din capătul țevii îl urmărești
uite aici cuiul cătării
nimic împrejur doar aerul îmbâcsit stătut
o ușă oarecare a spus și a ridicat din umeri
citesc printre rânduri
o ușă de lift otis
ultimul etaj al clădirii
mai sus de atât nu poți urca îmi spui
și din nou zâmbetul cu buzele groase cărnoase dezvelind dinții perfecți
la celălalt capăt al coridorului vocea lui dumnezeu
care-ți spune să o lași mai moale