În prima zi din săptămâna trecută m-am ciondănit cu Aesia.
Ieri într-un mod neașteptat am rupt-o cu ea.
Azi mă simt de parcă nimeni și nimic în jurul meu nu are legătură cu mine.
Fac în memorie jocuri de cuvinte ca o găselniță să mă relaxez.
Sunt pe plantația cu pitici de lut și caut să îmi găsesc un loc confortabil, să mă întind în iarbă.
Mănânc snacksuri și beau ceai verde neîndulcit.
Privesc în gol. Ba nu! Mă uit la poza ei în cale afară de plictisitoare.
După o prietenie experimentală de câteva luni cu Aesia,am rupt-o cu ea, pentru că mi-am dat seama că de ceea ce aveam nevoie lipsea.
Beau din sticla cu ceai verde neîndulcit și privesc la piticii de lut care trebăluiesc prin grădină.
Unul dintre ei vine la mine. Este alcoolic, iar piticii de lut îl consideră un scriitor talentat.
Tot ce scrie le citește piticilor de lut, care ori adorm, ori râd, ori aplaudă, ori nu spun nimic.
Þine în mânăcâteva foi pe care le-a scris.
Mi-le întinde să le citesc.
Apare pitica de lut Herta care paralelă cu literatura aruncă cuvinte din vârful buzelor.





Astăzi este ziua mea liberă și mă dau cu bicicleta prin grădină.
Fac slalom cu ea printre tufele cu timp pierdut răsărite sălbatic.
Simt mirosul orei paisprezece emanând aroma poftei de mâncare.
Pe o bucată de scândură din stejar, folosită ca masă lângă un zid de piatră, stivuiesc imaginar;
o farfurie cu ciulama din urechi de iepure, o plăcintă de floarea soarelui, un iepure belit și o ulcică din lut cu țuică de prune.
Sprijin bicicleta de un copac și aștept să mă servească cineva.
Apare din fundul grădinii, sperietoarea din paie.
Urâtă, surdă și mută, își trage mănușile albe până la coate și începe să mă servească.
Strivesc între degete o păstaie uscată și simt mirosul orei șaisprezece, care împrăștie aromă de cafea.
Scot termosul din portbagajul bicicletei și încep să beau din el ca un sălbatic ceai verde neîndulcit.