Pe scările de piatră, mai reci ca nepăsarea,
Și tari ca fierul care nu mai poate fi topit,
Zăcea un tânăr trist ce-și aștepta chemarea
Prin ultime acorduri de suflet gol, rănit.

Cu ochii plini de teamă, privea în depărtare,
Pe fața îngălbenită citindu-i-se chin,
Și-și rătăcea gândul prin locuri oarecare
Lăsate seci de anii ce înapoi nu vin.

Trecea prin "azi" și "mâine", mergând spre infinituri,
Știind ce este iubirea, dar nefiind iubit,
Stingea focul acelor veșnice sfârșituri
Prin ultime acorduri de suflet gol, rănit.