Într-o stație

Într-o stație numită viață,
O stație facultativă, în Lazio,
O femeie și un omuleț
Discutau despre mersul încet.
Să mergi cu pași mici, zicea omulețul,
Așa cum merge-n pământ hârlețul,
„Nu ați vrea să tăceți din gură?”,
Strigă din margine o răsură,
Femeia se miră, vecinul se miră,
Răsura venea din Altamira,
Corbul, vulpoiul erau mai cuminți,
Zâmbeau și se scobeau între dinți.


Lumea e plină de multe minuni,
Cum e-adevărul plin de minciuni,
Am cunoscut un soldat, Deshumatul,
n-avea nici pușcă, avea mătreață,
un Fantomas acolo, mai știi,
din Notre Dame zburau ciocârlii,
dați-mi un drog, prieteni, morfină,
opium, cianură, amfetamină,
iată vaporul, intră la Harwich,
lumea e plină de oameni harnici,
numai trăsura oprește, e dricul
care duce la groapă Nimicul.

Boris Marian