am numărat clipele cu sunetele lor de piatră
pe drumul pe care numai îngerii trec
și de o vreme îți aștept umbra după colț

mă chinuie somnul pănă-i trec malurile dincolo
vroiam să-l izgonesc în întuneric
și l-am lăsat în patul tău
unde stă de veghe

tu nu pricepi
locuiești în interiorul meu
toamnă-n inimă cu lanțuri ruginite
încât pădurile mor lângă râuri
gesturile tale atât de confuze
acoperă cu frunze neliniștea din gânduri

de când ai venit am învățat să sufăr
o durere aproape de foame
adăugâd câte o zi
în casa ochilor tăi
unde se varsă tăioase clipele
care au început să cânte

cântecul lor ți s-a lipit de buze.