Într-o lume nesimțită nu poți să fii
decât o viperă cu corn, un șarpe boa.
Bolnavă de nepăsare să admiri iar zorii
și cum frunza salută fericită acum roua.

E lumea plină de șerpii cei veninoși
ce te mușcă elegant și apoi dispar.
De supărare sunt azi toți românii roși,
Diogene nu vrea să le dea câte un felinar.

Hotarul meu, hotarul tău și chiar averea
o împarte rudele, uneori și străinii.
Revendicat este mereu botoiul, toată mierea,
unde stă de pază dulăul mare, câinii.