Mai sus de colinele gândului
se-nalță trufașă și oarbă
zidită în piatra Cuvântului
Biserica Albă

Drept paznici de smirnă și ceară
în al său cimitir fără porți
pierduți într-o rugă de seară
dorm îngerii morți

Ei vameșii viselor noastre
corupți negustori ai sperării
aezii păcatelor caste
și-ai zării…

Veghind un christos învechit
uitat lângă crucea Cunoașterii
și-un popă-n odăjdii de-argint
din vremea Renașterii

Pe strada Edenului goală
proscrisa discută cu sfinții
și-i numără iudei în poală
arginții…

Vecernie-n Biserica Albă
se roagă sub cruci visătorii,
prea 'naltă-i cetatea prea oarbă
prea dată uitării!