Îmi aprind penultima țigară
așteptarea din această gară
fiecare firicel de speranță mi-l doboară
mă închid între pereții gândurilor
aprind lumina verde fumegândă
te citesc printre rânduri
jocul ăsta începe să fie stupid...
doza de masochism în bule de scrum
se aerisește, către un nou orizont crede că pășește
bagajele așteaptă pe aripile balaurului să zboare
matematica asta cretină nu mă mai domină
o șterg cu îndoială de pe retină...
aprofundând,
agonisind,
pledând pentru dreptate
toate iluziile mi-au fost dispersate
raze și alte luminițe
se metamorfozează în noi portițe
ascunzând alte ușite...
Nu mai e decât un iz de mortăciune vie
abonat la colivie...