agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-07-31 | |
De ce răsare soarele în zori?
Nu știu! La fel cum nu știu nici ce e dincolo de curcubeu. Nu știu de ce macii sunt roșii, sau unde ajung scoicile când valul le smulge din țărm. Nu știu pe unde vântul nu a cutreierat vreodată, sau câte boabe de rouă s-au strâns pe pânza țesută între flori. Încă nu am aflat misterul lunii și nici șoimii de ce zboară atât de sus, dar știu că orice ar fi pe lumea asta ai să fi lângă mine să mă-ndrumi, să mă-nveți, să-mi explici și să crezi în mine, să mă iubești, să mă cerți și apoi să mă ierți, să-mbătrânești undeva într-o căsuță la mare alăturea-mi. Ai să fi soarele și curcubeul meu ai să fi lan de maci și colier de scoici, ai să fi vântul ce-mi va adia prin păr și boabele de rouă de pe buze, ai să mă prinzi în pânza ta și ai să-mi dăruiești luna, ai să mă ridici în văzduh precum un șoim, și ai să devii umbra mea, aerul pe care îl respir și mă-nconjoară, parte din mine, centrul universului în care gravitez...
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate